Uimirea mă cuprinde uneori, dar de fapt nu atât de mult uimirea, căci, privind detaliul, mă provoacă înțelegerea. Și odată purtată discuția cu sine, și prin sine cu alții, îmi aduce explicația. Și vorbim de om în acest monolog. Dar mintea mi-e liniștită, și sufletul proaspăt. Zâmbetul e nou, scos de la naftalină. Nu voi pretinde a înțelege omul, căci Dumnezeu aș fi atunci, fie el de oriunde și numindu-se oricum, deoarece și a mea structură necunoscută îmi este momentan, în multe ipostaze și situații.
Cuvinte Shahiste
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu