Trezit sunt azi din negura latenţei
Şi înviat de stropul opulenţei.
Nimic din ce a fost nu mai există.
Tot ce-am ştiut rămâne amintire tristă.
Laud fără ipocrizie magia operei tale.
Nu aş putea fi mai izbit de o mirare.
Privesc frunza ce doar în aparenţă-i moartă
Şi îmi dau seama că are tot atâta viaţă
Ca pruncul ce pentru prima oară îşi deschide ochii
Asemenea miresei care în dansul unei rochii
Observă tot ce destinul îi rezervă
Şi îşi priveşte viitorul cu o dorinţă-acerbă.
Felicitari ,este o poezie minunata.Nici nu-mi gasesc cuvintele pentru a o comenta.Intradevar in cele mai nebanuite fenomene putem gasi viata si dorinta de a lupta pentru un viitor mai bun .
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru aprecieri si aștept în continuare critici subiective.
RăspundețiȘtergere