Privind spre cerul azi senin,
Departe-n zarea cea trecută,
Sorbind din cupa cu venin,
Trăieşte-o amintire mută.
Avea vreo trei sau patru ani.
Avea şi lumea la picioare.
Şi nici conceptul de sărmani
Nu ridica vreo întrebare.
Atunci, la trei sau patru ani,
Şi timpul îi era complice.
Cam pe la patru sau trei ani
A spune nu era a zice.
Păşind în fiecare zori
Pragul cel sfânt al grădiniţei,
Îl ţintuiau pe loc fiori
De cum vedea părul domniţei.
Mai rar, dar totuşi îi zâmbea,
Jucând un joc ca de adult.
Şi iată cum de mic minţea.
Iar astăzi minte mult mai mult.
De iar fi spus cât o-ndrăgeşte...
De ar fi strâns-o tare-n braţe...
Dar iată cum sorbind păşeşte.
Ca ieri, îmbracă-aceleaşi aţe.
Se-aşază rece la birou,
Şi are zeci de foi în faţă.
Sufletu-i cântă cu ecou:
”E totuşi mult prea dimineaţă
Să mă cufund în vechi regrete.”
Se minte iar, dar acum ştie
Că buclele cele cochete
Nu sunt doar amintire vie.
Cu-o mult prea calmă enervare
Îşi rupe scurt vechile straie.
Privirea-i fără de mirare
Caută-n jur noile haine.
Cu-n gest de-o umilă mândrie
Îmbracă azi cămaşa nouă.
Trezit parcă din reverie,
Priveşte ceasul. Ora e nouă.
Peste cămaşa albă toată
Aşterne calm sacoul negru.
N-are nevoie de cravată.
Jumate alb. Jumate negru.
..........................
Ajuns în faţa grădiniţei
Aprind nostalgic o ţigară.
În dreapta-aud glasul domniţei.
Din stânga-o babă dintr-o scară
Îmi spune să-mi iau tălpăşiţa.
”Care-i problema, scumpă doamnă?”
”Azi e închisă grădiniţa!”
”Crezi că e-nchisă de pomană?”
”Voi tinerii ciudaţi de azi
Întoarceţi vorba la oricine!”
”Ai grijă dragă. O să cazi.
Vrei să-ţi aduc două pastile?”
”Obraznic! Ticălos! Pervers!
Nu ai cei şapte ani de-acasă!”
I-am mai transmis un singur vers.
Urgent baba intră în csaă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu