E viaţă-n mine. Ce folos?
Atâta timp cât sunt închis
În paradisul nemilos.
Aş prefera să fie-un vis.
Şi am impresia stupidă
Că oamenii nu contenesc
A afişa forma rigidă.
Numai la asta ma gândesc.
Mă-nţeapă-n suflet orice gând
Legat de-oricine şi oricum.
Şi se înalţă iar flambând
După ce spiritul e scrum.
Mă doare faptul ca nu ştiu.
Mă doare şi că nu mă doare.
Mă doare când mă simt mai viu,
Căci ştiu că sunt viu şi mai tare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu