Doi tineri stau întinşi pe-o bancă.
Fata i se piteşte-n braţe.
Pe umeri capul ea-l apleacă,
Iar braţele acum sunt soaţe.
Cu ochii-nchişi timid zâmbeşte.
Visând la cum ei vor trăi.
Nu-i vine-a se gândi, fireşte,
Că ar putea a nu mai fi.
E-o clipa rătăcita mut
Pe axa de la o la x.
Palmele lui crează-un scut,
Şi timpul este zero fix.
Încep a cugeta miresme.
Unul pe altul recrează.
Şi grijile acum sunt şterse.
Doar inimile bombardează.
Ş-adorm aşa, uitând de toate,
De ei, de voi, de noi cu toţii.
Păcat ca n-a mai fost o noapte.
Noi îl numim blestemul sorţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu