M-ascund de arşiţa senină
A închisorii de beton.
În spate piere urbea plină,
În faţa mea apare-un con.
“Bine-ai venit!, el îmi zâmbeşte,
În locul de priviri uitat
Să ştii că rar se nimereşte
Câte-un străin. Nu-i loc umblat.”
Iar eu la rându-mi dau bineţe
Prietenului meu ciudat
Ce-acum îmi spune cu blândeţe
Că mult eu am mai amânat
Această dulce drumeţie.
“Hai du-te-acum şi te opreşte
Lângă izvorul de-o vecie
Căci glasul lui te linişteşte.”
Mai fac doi pasi in umbra serii
Si-un flutur lenes ma fereste:
“Se vede ce ai dat uitarii.
Ritmul mai lent te oboseste”
Atunci ii cer mirat iertare,
Si-l rog a-mi da doua povete:
“Unde gasesc linistea oare?
Unde-i izvorul sa ma-nvete?”
“Un pic mai sus o sa gasesti
Izvorul scos dintr-un pastel.
Iar ca sa nu iti spun povesti.
Mai bine-ntreaba-l chiar pe el.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu