In jungla deja ostenită
Un leu şi-o ea stau la taifas.
Leoaica plânge liniştită:
“ Leo, nimic n-a mai rămas
Din cina cea de-alaltă seară.”
“ Nu-ţi face griji acum te rog,
Lea, scumpa mea căprioară.
Mai stau un pic, ca să mă rog.”
Un pic mai stă şi se ridică
Dar muşchii încă îl mai dor.
Cu ochii umezi el explică
Leei să ceară-ajutor
De-a fi să nu se mai întoarcă.
Porneşte deja istovit
De lupta de alaltă seară,
Când alte fiare l-au rănit.
Ochii îi sunt acum săgeţi.
Durerea nu o mai resimte.
Se-ntoarce-n zori cu paşi semeţi.
O mângâie blajin pe frunte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu